Domnule Bachmann, activați deja de foarte mulți ani în domeniul electrotehnicii. Ce vă animă în mod special în această branșă?
Peter Bachmann:
„După părerea mea, branșa oferă un impuls pentru două mari tendințe actuale ale umanității: digitalizarea și Internetul lucrurilor. Electrotehnica îndeplinește baza tehnologică, pentru a putea realiza astfel de concepte și pentru a le facilita în viitor. Ceea ce mă fascinează pe mine în această branșă este faptul că deschide drumurile pentru tehnologia viitorului. Printre altele, aici se numără numeroasele domenii tematice, cum ar fi automatizare, inteligența artificială, noile comunicații, Social Media, managementul energetic și industria 4.0. Însă inclusiv Maker Movement și Crowd Work au fost posibile mai întâi prin concepte de bază corespunzătoare în electrotehnică. De ceva timp, ne aflăm în mijlocul schimbărilor fundamentale, antrenate de funcționalitățile extinse ale soluțiilor electrotehnice și care ne influențează bineînțeles întreaga viață, așa cum se poate observa deja, de exemplu în cazul telefonului inteligent”.
Care este filosofia grupului BACHMANN și unde vedeți competențele principale ale companiei dvs.?
Peter Bachmann:
„Filosofia companiei BACHMANN este reprezentată de cultivarea unei relații responsabile și respectuoase cu angajații, clienții, persoanele interesate și partenerii noștri. Suntem o comunitate și o prețuim foarte mult. Ținând cont de asta și punând accent pe portofoliul nostru de produse, dorim să aducem o contribuție sustenabilă în viețile persoanelor care au încredere în noi și pe piețele pe care activăm. Pentru noi și pentru persoanele implicate, este important să reprezentăm o comunitate cu „plus valoare” și de aceea lucrăm zi de zi împreună.
Pentru a putea acționa cu succes pe piață în viitor, companiile trebuie să aibă capacitatea de a îndeplini în mod flexibil cerințele schimbătoare ale pieței și să recunoască din timp viitoarele tendințe. După părerea mea, BACHMANN se poziționează foarte bine la acest capitol. Nu în ultimul rând, acesta este motivul pentru care în anul 2015 am înființat filiala Bachmann Systems care se ocupă preponderent cu dezvoltarea afacerii și cu soluțiile tehnologice de mâine”.
Care credeți că este direcția în care se va dezvolta branșa? Și este BACHMANN pregătită pentru provocările care o așteaptă?
Peter Bachmann:
„Din punctul meu de vedere, branșa va continua să crească dinamic și sunt sigur că se va implementa tot ceea este fezabil din punct de vedere tehnic. În anii următori vom experimenta cu siguranță și alte inovații electrotehnice deschizătoare de drumuri. Cu siguranță că eventualele consecințe pe care le au aceste tehnologii pentru comunitate și viața în comun, sunt întotdeauna greu de apreciat la început. Gândiți-vă la schimbările pe care le-a adus cu sine televizorul clasic: a transformat cercul familiei într-un semicerc. O dezvoltare comparabilă observăm acum în cazul terminalelor mobile. Comunicarea dintre oameni devine din ce în ce mai digitalizată și în același timp, parțial tot mai anonimă.
Obiectivul nostru în cadrul BACHMANN este să stabilim tendințe și să creăm inovații; în același timp credem că omul și nu mașina se află întotdeauna în prim-plan, în ciuda tuturor avantajelor pe care le aduce cu sine tehnologia. Prin soluțiile noastre, dorim să contribuim la o calitate mai bună a vieții. Oamenii ar trebui să se simtă bine cu tehnologia noastră, nu se fie controlați de ea. Sunt convins că experiența și cunoștințele dobândite în cadrul BACHMANN și deschiderea noastră către nou sunt cele mai bune atuuri ale noastre pentru acest obiectiv.”
La mijlocul anului 2016, Jan Repplinger a devenit unul dintre administratorii companiei, responsabil pentru domeniul vânzărilor, operațiunilor și IT. Ce a dus la această decizie strategică?
Peter Bachmann:
„Compania noastră crește dinamic, iar în prezent apar în permanență angajați noi. Este important pentru noi să avem o capacitate de lucru suficientă în orice moment. Dacă dorim să creștem în viitor, este esențial să facem de pe acum schimbări și la nivel de management. Prin domnul Repplinger, am putut beneficia de un cadru de conducere experimentat, care aduce cu sine o multitudine de competențe. Mă bucur foarte mult să fructificăm colaborarea care s-a dezvoltat până acum într-un mod plăcut și cu succes”.
Ce înțelegeți printr-un bun management în cadrul unei companii de familie, de dimensiuni medii?
Peter Bachmann:
„Definiția mea pentru un management bun implică în primul rând oamenii. Necesitățile și competențele acestora. Managementul bun își găsește măsura corectă între performanță și susținerea dezvoltării personale a fiecărei persoane. De aceea, pentru noi este extrem de important să vedem oamenii în ansamblu. Ce îi animă profesional și în viața privată? Ce le influențează calitatea vieții? Cum putem stabili premisele optime din partea angajatorului? Pentru mine, managementul înseamnă de exemplu, compatibilitatea dintre familie și profesie, nu doar pe hârtie, ci și în viața cotidiană.”
Unde vedeți BACHMANN în viitor, în ceea ce privește portofoliul de produse?
Peter Bachmann:
„Personal am o imagine destul de concretă despre cum va arăta în viitor portofoliul de produse BACHMANN. Sunt sigur că fiecare angajat BACHMANN are propriile idei și păreri în această privință. Însă cine poate cunoaște dezvoltările și noile posibilități tehnologice pe care le va aduce viitorul? Ne abținem de la speculații și predicții detaliate, pentru a putea reacționa cât mai flexibil cu putință la tendințe și inovații. Așa cum am menționat deja, este important pentru noi să ne apropiem de cerințele pieței și de tehnologiile viitorului. Vom continua să facem acest lucru și în viitor.”